Potrivit scrierilor monografice ale pionierului Dima Nicolae, istoria comunei Ștorobăneasa este strâns legată de istoria noastră națională prin câteva evenimente memorabile. La 1877 odată cu trecerea armatei rusești spre Zimnicea s-a construit șoseaua căreia și azi îi spunem Șoseaua Muscolului ce leaga șoseaua Giurgiu prin Atârnați de Zimnicea. Pe această șosea au trecut armatele rusești, în timpul Războiului pentru Independeță, spre Zimnicea pentru a trece în Bulgaria.

Deasemenea în timpul Primului Război Mondial din 1916 în pădurea de lângă sat s-au făcut tranșee și amplasamente de artilerie contra armatelor germane aflate pe poziție la Ulmuleț. A avut loc o scurtă bombardare cu proiectile din ambele tabere ca apoi armata română să se retragă.

Țărănimea din satul nostru a fost în mare parte legată de familia Racottă. Până în anul 1864 nu a existat nici o proprietate, țăranii fiind la muncă pe moșia boierului. Cu împroprietărirea de la 1864 au primit pământ numai 60 de locuitori împărțiți în 3 categorii: – Fruntașii –cu 12 pogoane, cei care aveau 6 vite; – Mijlocașii – cu 8 pogoane, cei care aveau 4 vite; – Pălmașii – cu 5 pogoane, cei care nu aveau vite.

Despre mișcările țărănești ce ar fi avut loc în satul Ștorobăneasa, cei care au încercat să întocmescă o monografie nu au găsit date deoarece peste anul
1907 s-a trecut în mod voit fără nici o sesizare. De la bătrânii din sat de azi, s-a aflat că au fost câteva mișcări dar fără incidente. Moșierul V. Racotta, bun diplomat a adunat țăranii în toiul mișcării în fața primăriei unde le-a promis că dacă vor fi liniștiți, cetățenilor li se va împărți porumbul din pădure.

Cauzele locale, aflate tot de la bătrâni, ce au condus la mișcări tăranești au fost:  Sistemul de dijmă nu mai putea fi suportat de țărani pentru că nu-i mai satisfăcea pământul primit la 1864 (3 părți lua boierul si o parte țăranul);

– Tăranii nu mai erau primiți să muncească pe pământul boierului deoarece nu erau “cumsecade”, angajând țărani din alte sate.

– Impozitul de 5 lei impus de conservatori pentru niște magazii (suma era foarte mare deoarece o dublă de porumb costa 5-7 bani);

– Moșierul Racottă – senator de Teleorman (liberal), fiind în opoziție, agita spiritele împotriva conservatorilor deoarece sfătuiește pe unii țărani să nu plătească această sumă impusă de partidul conservator.

Răscoala începe în ziua de 9 martie 1907 prin semnalul dat de Neagu Giboi, Călin Berbec și Ene Berbec care au intrat cu alți țărani în curtea Boierului. Boierul îmbrăcat în țăran, împreuna cu întreaga familie, fuge în casa lui Radu Tunoru și de aici îl i-a armata și-l duce la Alexandria.

După răscoală, 7 răsculați au fost închiși la Turnu Măgurele. Câțiva dintre care Tudose Doagă, Stan Burca, Călin Berbec și Stoian Bădici au fost bătuți în fața primăriei. Ultimul dintre aceștia a și murit după câteva zile în urma bătăii primite.

În satul Beiu, mișcările țărănești din 1907 au avut un caracter mai accentuat, fiind devastată curtea și casa boierului Paraschiv Noica. În fruntea răsculaților se găsea preotul Dragnea Stănescu ce a atras în mișcare țărani din satul Beiu cât și din satul Ștorobăneasa. El a unit răsculații din ambele sate pornind și la moșia lui Racottă. Grajdurile au fost desfăcute, iar o parte din țărani au luat vitele și unelte agricole. În fruntea celor răsculați au fost Ivancea Bălănie, Nicolae Tudorache/Voica Dumitru și alții.

După înăbușirea răscoalei acești conducători au fost arestați sau o parte din ei au fugit pe câmpia Burnosului. Ca urmări ale anului 1907 atitudinea boierului s-a schimbat față de țărani pentru a nu se repeta evenimentele arătate.

Tot ca manifestare de nemulțumire împotriva lui Paraschiv Noica a fost după Primul Război Mondial, când țăranii în frunte cu primarul Damian Totolan, au spart magaziile de la moara de apă și au împărțit nevoiașilor și familiilor cu greutăți grâu și porumb.

Primele semne ale burgheziei au apărut în comuna Ștorobăneasa înainte și după 1907, au apărut cârciumi de băutură și de mărunțișuri cum
au fost: Vișan Mihail, Gheorghe Ene, iar mai târziu apare o cârciumă a lui Radu Brătescu.

După Primul Război Mondial se cristalizează mai puternic burghezia satului, apar cârciumi și prăvălii cu capital însemnat. Tot după Primul Război Mondial se naște și o cristalizare politică. În fruntea politicienilor se găseau tot mai marii comercianți. Aceștia erau la dispoziție lui Racottă care îi folosea la conducere și desemna primari în funcție de nevoile sale.

Aceste întâmplări au fost până în anii puterii populare când în viața satului s-au făcut schimbări ca pe întreg pământul patriei noastre dragi. Pământurile moșiei au fost date țăranilor prin reforma agrară din 1945.

Conform informațiilor furnizate de Primărie, comuna Ștorobăneasa este formată din două sate: Beiu și Ștorobăneasa.

Ca supliment al comunei Ștorobăneasa s-a format un cătun numit Satul Nou ce cuprindea 20-30 case. Despre trecutul istoric al satului Beiu nu se găsesc date precise despre înființarea lui însă se spune că ar fi fost un bei turcesc care avea misiunea de a strânge birurile din Raia care exista și se întindea pe valea râurilor Vedea și Teleorman.

De la acest bei care a locuit aici se spune că s-ar trage si numele satului Beiu. Satul era format din clăcași fiind împărțiți în trei părți după numele moșiilor care erau în raza acestui sat. Adică Beianca,

Ploieșteanca și Cârțocleasca. De la aceste nume s-au format denumirile de Beieni, Ploieșteni și Cârțocleasca. Moșia satului Beiu a fost cumpărată de Paraschiv Noica care a lasat-o moștenire fiului său Lolu Noica de la care au lut-o țăranii în 1945 și au împărțit-o.

Până în anul 1964 țăranii nu au nici un fel de proprietate în afară de bordeiele în care locuiau, ce se aflau pe moșia Beianca în jurul conacului boierului. În anul 1899 s-au dat 500 locuri de casă din vatra satului Beiu. Aceste locuri de casă au fost ale localnicilor din mai multe sate ca: Smârdioasa, Brînceni, Ștorobăneasa, Giurgiu, Poraschia și Puțintei.

Majoritatea locuitorilor din satele străine au vândut cu timpul locurile lor celor din Beiu, iar alții s-au mutat aici, ca de exemplu familiile: Poroschianu, Țigăneșteanu, Putineanu. Slaba dezvoltare a satului Beiu, până la alungarea moșierilor, s-a datorat nenumăratelor arende. Arendașii veneau numai cu gândul de exploatare.

Satul Ștorobăneasa s-a format și a fost așezat mai pe deal spre Nord, după care s-a mutat pe malul stâng al râului din cauza unui incendiu. Oamenii trăiau în bordeie acoperite cu paie și pământ.